Fonduri nerambursabile de la ANCS pentru proiecte de cercetare aplicativa

Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica anunta lansarea Programului Parteneriate 2011, subprogramul “Proiecte Colaborative de Cercetare Aplicativa”.

Prin acest sub-program sunt finantate proiecte de cercetare experimentala si dezvoltare tehnologica, realizate in parteneriat si concretizate prin realizare de produse, tehnologii si servicii inovative, menite sa rezolve si sa implementeze solutii la probleme complexe socio-economice, de prioritate nationala si actualitate internationala.

Obiectivele programului sunt:
– racordarea cercetarii aplicative si a progresului tehnologic din Romania la cerintele mediului socio-economic national si global;
– racordarea cercetarii aplicative la prioritatile ariei europene de cercetare (ERA);
– stimularea parteneriatelor (organizatii de cercetare, agenti economici, ONGuri si/sau asociatii profesionale etc);
– implementarea principiului “finantarea urmeaza performanta stiintifica si tehnologica” in cercetarea generatoare de inovatie tehnologica, cu impact asupra competitivitatii economiei si a bunastarii Romaniei;
– stimularea cresterii investitiilor sectorului privat in CDI.

Exista noua domenii prioritare de cercetare pe care programul se dezvolta strategic, acestea incluzand directii de aplicativa distincte si arii tematice prioritare specifice:

  1. Tehnologia informatiei si comunicatii
  2. Energie
  3. Mediu
  4. Sanatate
  5. Agricultura, siguranta si securitate alimentara
  6. Biotehnologii
  7. Materiale, procese si produse inovative
  8. Spatiu si securitate
  9. Cercetare socio-economica si umanista

Mai multe detalii gasiti in fisa Programului Parteneriate 2011.

Niciun comentariu