blog-post-img-1365

Masa rotunda „Femeile și empatia emoțională – valoare adăugată pentru organizații”

Județul Bistrița este unul dintre cele mai sărace județe din regiune, dar oferă oportunități de incluziune pe piața muncii și favorizează inițiativele antreprenoriale în rândul femei. Rata șomajului înregistrată la finalul lui 2014 a fost de 4,42%, a doua ca mărime din regiune, după cea a județului Sălaj. Cu un număr de 2.757 de femei șomere, cu unul dintre cele mai mici salarii medii din țară, județul Bistrița are o ofertă de forță de muncă feminină calificată, precum și resurse prea puțin exploatate ce pot oferi perspective interesante de incluziune și antreprenoriat pentru femei. Turismul, agricultura, în particular, pomicultura, meșteșugurile tradiționale, precum țesutul, și serviciile în domeniul resurselor umane sunt câteva dintre domeniile de activitate în care femeile bistrițene pot excela, administrând sau inițiind afaceri. Ce se poate face pentru a încuraja antreprenoriatul feminin, incluziunea femeilor pe piața muncii, participarea femeilor la luarea deciziilor și implicarea lor în politicile și programele locale ce le pot influența viața și cariera – acestea au fost principalele subiectele discutate la masa rotundă Femeile și empatia emoțională – valoare adăugată pentru organizații”, organizată în data de 13 februarie 2015 la Bistrița.

 Acesta este cea de-a cincea dezbatere publică, dintr-o serie de șase astfel de evenimente dedicate incluziunii femeilor pe piața muncii propuse în cadrul proiectului ”Egalitate reală, nu conceptuală” (detalii la www.femeiactive.ro). Acesta este implementat de Asociaţia JCI Active Citizens Cluj, în parteneriat cu Loop Operations, Centrul de Resurse pentru Cetăţenie Activă, Institutul Economic Român şi Asociaţia pentru Promovarea Economiei Cunoaşterii și cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Dezbaterea a beneficiat de participarea a peste 25 de reprezentanți ai autorităților publice, ai instituțiilor publice cu atribuții în domeniile asistenței, protecției sociale și incluziunii pe piața muncii, ai sindicatelor, ai societății civile și mediului de afaceri local.

O oportunitate de incluziune pe piața locală a muncii pentru femei este dată de cursurile de recalificare oferite de Centrul de Formare Profesională din cadrul AJOFM Bistrița-Năsăud, acreditat ca furnizor de formare pentru numeroase cursuri de formare profesională, a observat dna. Alina Căpraru, participantă la masa rotundă din partea acestei instituții. Astfel, în anul 2015, pentru personele șomere înregistrate la AJOFM sunt disponibile programe gratuite de formare profesională pentru ocupații precum: bucătar, coafor, competențe informatice, comunicare în limba engleză, cosmetician, inspector resurse umane, lucrător în comerț, ospătar, patiser și altele.

Conform domnului Vasile Moldovan, fost primar al Bistriței și vicepreședinte al Asociaţiei Amazoanele Bistriţene, o bună șansă pentru crearea de noi locuri de muncă ar putea fi dată de dezvoltarea zonelor periurbane din jurul orașului, zone în care se pot iniția mici afaceri în domeniile agriculturii, turismului și meșteșugurilor tradiționale. Aceste zone sunt din ce în ce mai conectate la activitățile economice din minicipiu și dispun de suprafețe agricole ce pot asigura o bună parte din piața alimentară locală. Este necesar, observă acesta, ca în aceste zone să fie promovate ocupațiile tradiționale și cultura antreprenorială în rândul tinerilor și femeilor.

Învățământul profesional reprezintă, la rândul său, o importantă oportunitate de ocupare pentru tineri, au constatat reprezentanții Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Bistrița-Năsăud.

Tradițiile culturale, meșteșugurile tradiționale, produsele locale, tradițiile culinare bistrițene sunt atuuri interesante pentru dezvoltarea de mici afaceri sau afaceri de familie în domeniul turismului sau agroturismului, au remarcat participanții la dezbatere. Lipsa infrastructurii, lipsa disponibilității de asociere a micilor producători sau întreprinzători, numărul redus de programe locale pentru încurajarea tinerilor întreprinzători precum și numărul prea mic de programe de educație în domeniul antreprenoriatului par a fi, în opinia celor prezenți, cele mai importante probleme ce stau în calea antreprenoriatului local feminin.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Niciun comentariu

There are no comments in this article, be the first to comment!

Leave a Reply

Rules of the Blog
Do not post violating content, tags like bold, italic and underline are allowed that means HTML can be used while commenting. Lorem ipsum dolor sit amet conceur half the time you know i know what.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.